Acceptă iarna cu noile sale începuturi


În fiecare an, iarna vine și își face de cap. Ninge cu fulgi mari ce acoperă întregul peisaj cunoscut cu un veșmânt alb și înghețat, cu nopți cât mai lungi și mai geroase, dar și cu mai multe momente de liniște și de speranță.

Iarna vine ca un anotimp de visare, cu ale sale momente de meditație în jurul focului, cu povești care mai de care mai calme și pline de vise. Odată cu iarna se schimbă și visele noastre, se schimbă perspectiva asupra vechii bucurii din vară.

Iarna îmbracă întregul oraș în mister, în lumini difuze și în oameni mult mai răbdători și mai puțin agitați. Cine cu iubește iarna și ale sale momente unice, de feerie, de basm și de magie?

Nu este iarnă dacă nu simți aerul rece care îți îngheață nările, aer care îți desfundă simțurile și îți oxigenează creierul și parcă, ca printr-o mângâiere caldă pe dinăuntru, îți creează mai mult spațiu în ale tale gânduri.

Nu e iarnă dacă nu simți aerul rece cum îți inundă plămânii și îți creează acea stare de energie, încât, chiar dacă ai venit de la muncă la ora 19, tot ai vrea să mai stai puțin învelit între acești fulgi de nea.

Sfârșit de noiemebrie când totul pare gri

Sfârșit de noiembrie … cu zile tot mai reci, nu poate decât să îți spună că acest anotimp și-a intrat în drepturi depline. Un parc pustiu, copaci plini de zăpadă, prea puțini oameni care mai mișună pe străzi și prea puține momente de bucurie.

Aceasta este ceea ce observăm cu ochiul liber pe străzile din jur.

Și alene ce mă plimbam prin parcul central, am observat că este chiar un sfârșit de noiembrie, un parc tot mai singur, și parcă nu aș ști ce să mai fac. Dar, deși mie nu se pare că totul pare a se fi sfârșit, nu e nimic care să insufle veselie! Respir adânc, trag aer în piept, merg înainte și continui să ma bucur de zăpada ce tocmai a acoperit și mai mult din ceea ce nu demult ne încânta sufletul.

Banca singură din parc, plină de un strat gros de zăpadă, părea sa nu îmi vorbească și eu tot îi ceream să iasă de sub plapuma de nea și să îmi redea bucuria ce o vedeam nu demult peste.

Cu săptămâni în urma era caldă,  veselă și vioaie, căci de la cei mai mici și mai zglobii dintre noi, împreună cu ai lor părinți sau bunici, și până la cei mai mari dintre noi, eram acolo, prezenți, și construiam energie, emanam zumzete de bucurie și cu siguranță, ofeream bucurie și celor din jur.

Alături de această bancă rece, copacul de lângă nu părea să insufle mai nimic. Poate că singurul meu gând despre acest biet batrân copac alb era ”am murit și eu… până la primăvară mă voi odihni puțin”. Și cu toate aceste mi-am continuat plimbarea prin parcul solitar și cu cărări încă nebătătorite.

Magia luminilor de iarnă

Nu se vede nicio stea pe cer. Oare de ce? Poate pentru că stelele sunt atât de departe de cer, căci, chiar și acolo unde sunt, tot singure par. Să cred că în sufletul meu e un ger de iarnă? Încă nu! Mă încălzesc cu bucuria acestui anotimp, cu fiecare peisaj ce îl văd în jur și cu fiecare mișcare ce o fac acolo unde este și zăpadă.

Nu am putut să nu admir nici foișorul central, unde, vara, se adunau tot felul de muzicanți care înseninau și înveseleau întregul parc. Astăzi, decorat cu lumini albastre vagi, cu unele aurii – gălbui, e tot mai singur și mai rece.

Câțiva pași mai apoi, zării câteva lumini fermecate, ce par să împodobească centrul orașului, dându-mi sentimentul acela unic că, și într-o zi din sfârșitul lui noiembrie pot să am sentimentul că respir … respir iarna și asta mă încântă enorm!

Am senzația că în câteva clipe are să înceapă o nouă aventură de iarnă, că este pe cale să se miște lucrurile, oamenii și discuțiile.

Nu este prea târziu să mai schimb ceva și în sufletele voastre. E un sfârșit de noiembrie rece, dar bea un vin fiert și-ți va trece :).

Un sfârșit de noiembrie alb

E iarnă și e frig. E iarnă și peste tot e alb. E iarnă și mii de cristale de zăpadă cad din cer grămadă.

Aș vrea să mai fim copii și să facem oameni de zăpadă zglobii.

Aș vrea să ne dăm cu sania, să mergem înot prin zăpadă și îngerașul cel fără formă să îmi fie un ultim tablou de iarnă, în acest sfârșit de noiembrie gri.

Și aș mai vrea …

O poveste de iarnă ce încă nu se arată și o poveste spusă de bunicul. Aș mai vrea ca și alții să mai descopere că iarna există pentru fiecare, nu este o vară invincibilă și nici nu este vreun bau-bau alb, de care să te temi.

În acest sfârșit de noiembrie vei vedea că și stelele par mai strălucitoare, că vei găsi motive egale să te bucuri de iarnă, cum o faci de vară.

Iarna cerul îți este mai aproape ca oricând și, aparte de structura rigidă a peisajului, de acea singurătate, singurul sentiment ce te cuprinde va fi cel de așteptare … așteptarea unor zile senine, liniștite, în care să te bucuri de fulgii de nea, de întreaga zăpadă de pe oriunde ai păși.

Îndemn al unui sfârșit de noiembrie gri

“Uită-te in jur, cuprinde cu privirea toată această stearpă câmpie și observă chiar și acum, într-o zi de iarnă, umbrele se întind pe pământ cu o magică frumusețe. Acesta este felul în care natura ni se arată!

Cele mai frumoase lucruri din viața ta sunt simple umbre; acestea își fac apariția și dispar la fel de repede ca și cele lăsate de o zi de iarnă.”

Charles Dickens

Orașul se îmbracă în haine de sărbătoare

Și dacă peste tot se sărbătorește centenarul, a venit timpul ca și orașul Suceava să se îmbrace în haine de sărbătoare și să își cheme cetățenii la tot mai multe activități de iarnă.

În următoarele zile, vocile orașului vor răsuna atât de frumos ca într-o seară de iarnă superbă. Atunci, nu vei mai ști că iarna îți ascunde ceva, iar cuvintele și faptele tale vor fi ca renăscute, vei renunța la intimitatea gândurilor și vei accepta florile de gheață de pe ferestre, flori ce nu fac decât să ivească frumusețea și armonia acestui anotimp.

Acceptă iarna cu schimbările sale și înalță-ți spirutul acolo unde te va duce și gândul. Îmbrățisează natura și smulge din iarnă doar bucuriile ce te așteaptă!