Cum să îți transformi hobby-ul în carieră?!

hobbyul tau


„Să te simți încrezător sau să te prefaci că te simți încrezător este absolut necesar pentru a-ți atinge oportunitățile. Este un clișeu, dar oportunitățile sunt rareori oferite. De cele mai multe ori, acestea sunt prinse.” – Sheryl Sandberg

Cei mai mulți dintre noi lucrăm pe baza unui program bine stabilit, fie de la 8 la 17, fie de la 9 la 18, într-un loc unde stăm mai mult decât acasă, iar acolo unde ne dorim să fim mai mult prezenți, venim doar în vizită. Pasiunea pentru un domeniu anume, pentru a face o activitate specifică, pentru a depăși o oportunitate diferă de la situația la situație, și, de la ambiție la ambiție, în funcție de personalitatea fiecăruia.

Gândește-te la următoarele arhetipuri: tânărul actor care așteaptă să primească un mare rol într-o piesă sau un personaj într-un film; un recent CEO care visează să își mute sediul companiei într-o nouă locație sau chiar să treacă peste graniță și, de ce nu, gândește-te la cea mai mică autoare de poezii care vrea să își publice scrierile într-o revistă sau carte de specialitate.

Mai jos am adunat o serie de idei care te pot ajuta să îți transformi pasiunea într-o carieră vizibilă pe atât pe cât vrei, ca să fii mulțimit/ă de realizări.

  1. Combină hobby-ul cu profesia ta

Cu puțină gândire creativă, ai putea foarte ușor să combini cele două activități, încât să calibrezi în prezentul tău profesia pe care o ai cu pasiunea pe care o nutrești.

Un articol din revista Forbes din anul 2012 făcea referire la sfaturile pe care mulți dintre noi am putea să le urmăm ca să trecem de la povestea din gând la afacerea de succes, acolo unde se întâmplă și puțină magie.

Desigur, sunt o mulțime de alte oportunități pentru fiecare dintre noi. O persoană de afaceri care are o mare pasiune pentru muzică, iubește muzica și să cânte, poate să facă un pas curajos și să se înscrie la cursurile unei școli de muzică și, eventual, pe viitor să își transpună vocea pe fundalul acustic al spațiului în care își desfășoară activitatea.

Sau ar putea să treacă de la prezenta afacere la una noua și să schimbe domeniul de activitate cu un local de muzică, în care, în fiecare seară să își pună pasiunea în fața clienților săi.

Nu este nimic mai palpitant decât să îți urmezi pasiunea și să reușești!

 2. Îmbunătățește-ți constant hobby-ul

Poate că ai un hobby, dar nu ești suficient de pregătit să intri pe domeniul tău de activitate. Ce trebuie să faci? Alocă-i mai mult timp, oferă-i mai multă atenție și mai multă dedicare și nu îl lăsa să se stingă doar pentru că ai avut un singur eșec și candva nu ți-a ieșit așa cum ai planificat.

Cheia marilor succese este chiar eșecul.

Încearcă, încearcă și reîncercă!

Fii perseverent și nu te lăsa mai prejos! Caută cele mai bune căi spre a face din pasiune un scop și un obiectiv bun de îndeplinit în cariera ta.

3. Încorporează-ți pasiunea direct în carieră

Vrei să cânți mai mult? Atunci încearcă să îți cauți un loc unde poți practica acest lucru.

Vrei să scrii mai mult? Să compui poezii și texte? Atunci cere-i managerului să îți ofere mai multe responsabilități care să te convingă că locul tău e acolo și poți îmbina pasiunea cu lucrul efectiv, de zi cu zi.

Vrei să pictezi și nu o poți face constant? Atunci afirmă-te și solicită mai mult ajutor și sprijin din partea celor cu care colaborezi. Cere-le activități extra, pe care să le faci cu mândrie, dar și cu pasiune, pentru a te bucura de rezultate uimitoare în dezvoltarea ta.

4. Creează-ți un website sau blog

A vorbi în lumea virtuală, a crea, a comunica ceva sau chiar a spune în puține cuvinte ceva de importanță se poate face cu ajutorul unui canal, a unui website, blog sau a unui cont social-media cu multiple utilizări și interfețe prin care să îți faci advertising la propriile interese, abilități sau pasiuni.

Una dintre cele mai bune idei de a te face remarcat este să dai share la propriile tale gânduri, pentru că transmiți ceva și altora și nu se știe de unde sare iepurele, cum s-ar zice.

Chiar dacă ai un mediu social divers, asta nu înseamnă că începi să te vinzi pe tine. Pur si simplu, prin acest efort de a transforma hobby-ul în carieră, începi să îți atragi și o audiență și să îți construiești propria listă de interese.

Poți, la modul general vorbind, să îți urmărești un singur interes prin promovare, dar care să fie și cu folos sau aducător de venit, de atragere a unor parteneri, fondatori sau investitori, care ar vrea pe viitor să colaboreze cu tine.

5. Investește constant în training și socializare

Prea mulți pasionați fac, la început de drum, greșeala de a-și asuma singuri calitatea abilităților lor, doar pentru a atrage suficientă atenție pentru a-și face o carieră profitabilă. De cele mai multe ori, este bine să te poziționezi acolo unde te vezi mai bine, pentru a te vedea și alții.

Desigur, o investiție de timp și de bani ar fi necesară, dar nu este în zadar. Pentru propria educație și dezvoltare trebuie să fii ferm, să fii prezent la cursuri, la traininguri de specialitate și constant trebuie să apelezi la tehnologie și la mediul online pentru a vedea ce se mai desfășoară în sfera ta de activitate.

Acreditaea pe care o obții poate chiar să îți sporească profitul și să îți aducă și ceva notorietate pe nișa ta.

Caută un mod activ de a participa la seminarii și conferințe care țin de domeniul tău, care să îți sporească interesul pentru a transforma hobby-ul într-o afacere. Nu se știe niciodară cum astfel de legături sau conexiuni pe care le stabilești la diverse evenimente pot să îți aducă și ceva beneficii financiare în drum.

6. Planifică în avans

O altă capacană pentru oricine face o schimbare de carieră este planificarea inadecvată. Schimbând un domeniu de activitate pe o pasiune înseamnă să îți stabilești toți pașii necesari, pentru a-ți acoperi nevoile de bază.

Valorificarea propriilor ambiții înseamnă mereu realizarea unui plan de bătălie solid.

O planificare în avans pentru trecerea ce urmează să o faci impune: valorificarea costurilor inițiale, soldul zilnic al cheltuielilor de trai , economii pentru perioada următoare, dar și preconizarea viitoarelor acțiuni pe care urmează să le întreprinzi, toate pentru o mai bună tranziție de la gândire la implementarea hobby-ului în carieră și reușita acestuia.

7. Fii flexibil la schimbări!

Nu este dificil și nici aproape imposibil să transformi un hobby într-o carieră pe deplin. Asta înseamnă că trebuie să te apropii din ce în ce mai mult de țelul propus. Ia în considerare această poziție atunci când faci trecerea de la ceea ce îți place la ceea ce se câștigă din ceea ce îți face plăcere.

Fii deschis la toate noile oportunități și posibilități care se întrevăd în viitorul tău odată ce ai decis să faci acest pas!

„Află ce îți place cel mai mult să faci și convinge pe cineva să te plătească pentru asta.” – Katherine Whitehorn

Uneori, a-ți transforma pasiunea într-o afacere poate să îți omoare tot elanul. Dar, în loc să faci ceva ce nu îți place, implică-te să faci ceva ce îți place și din care poți obține și ceva bani, pentru a nu fi tot efortul în zadar.

Adu-ți aminte: dacă pictezi, esti doar un pictor chiar dacă nu ai niciun venit din asta.

Indiferent dacă alegi să încerci să câștigi bani din hobby-ul tău sau să nu câștigi, cel mai important lucru este să nu îi oferi alt termen și înțeles acestui hobby, fie că scrii scenarii pentru că îți place, fie că pictezi pentru a-ți dezvolta pasiunea, dar gândește-te că mereu acest hobby îți va da energia de care ai nevoie pentru a merge mai departe.

O călătorie care îți aduce bucurie, energie și îți mai face și inima să tresară, iar mintea să cânte de bucurie este de neprețuit, indiferent de venitul care vine din această sursă.

Fii sigur că nu renunți la a-ți urma pasiunea oriunde te-ai duce!